Am tot evitat voit de ceva timp să scriu despre un subiect de care m-am cam lovit în ultima vreme… Nu vreau să supăr pe nimeni și nici să “dau lecții”, cum ar putea fi interpretate cuvintele mele… Simt doar nevoia să îmi exprim părerea și, de ce nu, să o aflu pe a voastră.
Trăim într-o țară care foarte mult timp a fost cât se poate de “încorsetată” și obligată să se supună unor reguli și șabloane indiferent dacă era sau nu de acord cu ele. Nu aveai voie nici măcar să ai o părere, din ce mi se spune. Ei bine, se pare că pentru foarte mulți dintre noi acele vremuri nu au trecut și din păcate nu știm ce să facem cu ceea ce avem.
Vorbim mereu despre democrație și libertate dar, dacă mă întrebați pe mine, foarte puțini știu ce înseamnă acestea și mai ales, ce să facă cu ele. Prin natura serviciului, îmi este dat să cunosc și să observ diferite modele și tipuri de familii și în același timp, diferite tipuri și modele de părinți.
Am observat ca un fapt general valabil că este foarte greu pentru un om să-și asume răspunderea pentru ceea ce face sau… nu face. De cele mai multe ori căutam scuze sau, cel mai des, vinovați. La fel, auzim tot timpul părinți spunând “Nu știu de ce face așa ceva… eu l-am învățat numai lucruri bune…” sau… preferata mea “I-AM OFERIT TOT… și uite cum mă răsplătește”… Ei dragii mei, ceea ce se pare că nu știți voi, este că dacă acel TOT înseamnă bani, mașini, țoale de firmă, apartamente sau case… dar în schimb nu aveți 5 min să vedeți dacă e bine, dacă s-a îndragostit sau s-a despărțit de vreo iubire, dacă are sau nu prieteni… acel TOT nu are nici o valoare. Ceea ce nu înțeleg mulți părinți este faptul că un copil este o tabula rasa și tot ceea ce ajunge el intr-o bună zi este influențată de mediul în care trăiește și mai ales, de modelele pe care le are. E foarte ușor să fii nemulțumit de ceea ce a ajuns copilul tău, dar… oare tu ca părinte nu ai chiar nimic de-a face cu asta??? Începeți, vă rog frumos, să vă asumați din răspundere și să înțelegeți că dacă ceva nu este cum ar trebui… este, poate nu în totalitate dar în mare parte, vina voastră. Nu o să pot înțelege niciodata un părinte care spune “dacă nu face una sau alta, nu va mai fi copilul meu” sau “să se descurce singur, eu mi-am făcut datoria”. Ințelegeți, vă rog, că a fi părinte este, cum spun americanii, un “full-time job” și mai ales că este pe viață. Nu poți spune că tu i-ai oferit tot până la 20 și ceva de ani și de acolo e treaba lui.
Pentru mine, “părinte” este sinonim absolut cu iubire și susținere necondiționată, cu consolare și ajutor, cu prietenie și sinceritate. Asta, cu siguranță mi se trage de la familia pe care am avut-o, pe care o am, și căreia nu voi obosi niciodata să îi mulțumesc pentru că mi-a oferit un mediu sănătos de a crește, niște principii solide de viață, dar mai ales și cel mai important pentru mine, susținerea pe care am primit-o mereu, încrederea în mine care mi-a fost insuflată și mândria pe care au simțit-o și o simt încă față de orice realizare, oricât de neînsemnată, a mea.
Celor care nu au parte de așa ceva, nu pot decât să le spun că îmi pare extrem de rău pentru ei, dar… că asta nu îi face nici mai puțin capabili, nici mai puțin inteligenți și, cu siguranta, nici mai puțin puternici. Găsiți în voi ceea ce nimeni nu crede că aveți… poate nici măcar voi, și fiți siguri că veți putea și… veți reuși.
Andrada Talida 
Well…………., im grossen und ganzen bin ich deiner Meinung, die Eltern sind die Ersten die die Entwicklung ihres Kindes beeinflussen, dazu kommt mit der Zeit die Schule und der Einfluss der Gleichaltrigen. Aber wenn man als Familie keine solide und ausgeglichene Umwelt dem Kind ermöglicht und keine grenzenlose und bedingungslose Liebe, dann wie kann man vom Kind mehr erwarten? Es gibt so ein Spruch,” wie man in den Wald rein ruft so kommts zurück” , nun ich finde das passt auf Eltern Kind Beziehung.
Ich stimme dir aber nich zu, dass das Kind ein tabula rasa ist, als Pädagoge finde ich es gibt sowas wie nativismus. Das Kind wird schon mit Stärken und eigene Eigenschaften geboren und es liegt an uns die zu fördern.
Ieee. Asa, asa. Zile blondo. Esti cam moale. Nu te mai scuza atat. Ai dreptate… da pe ei pe mama lor. Fi mai barbata. povestea-i veche. Si nu ar fi problema ca unii parinti NU INTELEG ca pe langa, groso modo, partea materiala … trebe alea cu modele, principii, comunicare etc. ai zis ai zis. problema e nu ca nu “inteleg” astea ce le-ai spus ci ca la fosrte multi le place extrem de mult comoditatea (decat sal duca la teatru pe prostovan mai bine ii cumpara consola cu gioisticuri si Kantar – jocu ala de te impusti 😉 ). Unii cred ca a CRESTE mucosi e numa o chestiune de bani si organizare. Despre astia vorbesti mai la deal. Au fost, is si vor mai fi. 😀
Cum sa fak sa-mi dau like la comentariu? ;))
O adevărată “şedinţă cu părinţii”. Din păcate, meseria de părinte este foarte complicată, mai ales în jungla de azi , când toată lumea fuge după bani pentru asigurarea traiului de zi cu zi. Cred că trebuie să ne strângem copiii în braţe mai des, să-i sărutăm pe frunte, să-i privim în ochi şi să le spunem cât sunt de valoroşi…şi asta chiar dacă au 5, 10, 20 sau 3o de ani. Mulţumesc Andrada de acest material. Ai reuşit cu el, “să mă tragi de mânecă”. 🙂
Multumesc Nelu… Imi dau seama ca straina fiind de acest rol… pot fi usor dura cu parintii insa serviciul meu imi ofera niste exemple incredibile de “asa nu” 😐