Monthly Archives: February 2012

Blogmeet #2

Standard

Foto by Ionut Anisca

Dupa principiul tot ce-i frumos trece repede, a trecut si blogmeet-ul nr. 2 din acest an. Oameni faini, ca de obicei, cred ca am batut din nou un record de prezenta. Ne-am simtit bine, eu cel putin, m-am simtit mai “in largul meu” decat data trecuta, poate pentru ca deja ii cunosteam pe majoritatea… Am discutat… in mod special despre campania #cudrag… Cu drag (de la bloggeri :)) pentru oricine are nevoie, campanie care mie mi se pare geniala. A da ceva fara a astepta absolut NIMIC in schimb este un exercitiu deosebit pe care sper sa reusim sa il punem in practica.

Proiectul consta in “daruirea” unui zambet fara a astepta nimic in schimb. Ne propunem sa lasam cate un cadou prin oras, lucruri marunte, care sa aduca un zambet pe fata cuiva. Cadoul va avea mesajul “Cu drag pentru oricine are nevoie. E randul tau sa daruiesti un zambet” si speram ca astfel sa reusim sa ii facem si pe ceilalti sa daruiasca.

In incheierea blogmeet-ului am avut pare de un super friends folkmeet care pe mine personal m-a uns la suflet, cum se intampla de obicei cu muzica folk. Ne-au incantat Grupul Motto si Feri Teglas.

Concluzie… o seara absolut speciala cu oameni absolut speciali. Va multumesc tuturor!

Lucruri marunte…

Standard

Ne-a propus Iulia o tema draguta saptamana asta… ca sa ne aduca aminte sa ne mai si bucuram si mai ales sa ne amintim ce ne bucura.

Traim intr-o lume a vitezei, a gri-ului, a calculelor si mai ales a intereselor in care tot ce conteaza este sa-ti iei o masina tare, sa-ti faci o casa mare (sa o depaseasca putin pe-a vecinului, daca se poate) si sa-ti iei un sot/sotie cat mai frumos/oasa astfel incat toti cei din jurul tau sa te poata invidia. O lume goala, cu “fericiri de moment”.

Rareori reusim sa ne oprim putin din goana asta nebuna, sa ne facem mici bucurii si sa fim fericiti pentru… lucruri marunte.

Aceasta poza a fost facuta azi dimineata (miercuri) in drum spre munca. Urasc sa ma trezesc devreme, dar parca un peisaj ca acesta te face sa uiti de ora.

Merg pe strada abatuta si dintr-o data un catel trage de mine… ma joc putin cu el, se lipeste de mine si, certat de stapan, ma “pupa” repede de ramas bun dupa care o ia la fuga. Imi aminteste astfel ca da… lucrurile marunte te fac fericit.

Merg la scoala… ore multe, bani putini si apoi… intru in clasa si dintr-un colt o afirmatie cat se poate de sincera: “Teacher astazi zambiti si sunteti mai frumoasa asa!”… imi smulge instantaneu un zambet si in acelasi timp imi reaminteste de ce sunt inca acolo.

Si apoi, in drum spre casa, in masina, porneste CD-ul cu melodia pe care o voi fredona tot restul zilei si… ma bine dispune din nou.

Sunt multi oameni care ar rade, cu lacrimi poate, la aceasta postare si care ar spune despre mine ca sunt imatura, cu capul in nori etc. Lor, nu pot decat sa le zambesc si sa le spun ca… DA… lucrurile marunte ma pot face fericita… πŸ™‚

 

No title… just feelings

Standard

“Deschide-ti inima, si-ntelege lumea cu ea” sunt versurile unui cantec pe care il ascultam azi dimineata in procesul meu de trezire (care tine pana ajung la scoala si uneori chiar si dupa :)). Si… cum ma trezeam eu asa, mi-am dat seama ca au inceput sa cante pasarele prin copaci si parca nici asa frig nu mai era (“all cheese in the kitchen” ar spune acum cineva :)) si mi-am dat seama imediat ca… e o zi buna. Si pana la urma de ce sa nu fie? De ce sa nu FAC din asta o zi buna orice ar fi? Mi-am propus sa nu mai las gri-ul din jur sa ma afecteze, mi-am pus un jerseu portocaliu (care cica e culoarea zodiei mele) si am decis sa fiu… fericita! Si dintr-o data… toate merg struna… copii cuminti la scoala, un aer primavaratic pe-afara… Concluzia e simpla: cand ne hotaram sa ne fie bine… ne este!

Ceea ce va doresc si voua πŸ™‚

Si da… hai sa ne deschidem inima… si sa “gandim” mai mult cu ea… (na ca am scos o rima) cu siguranta vom avea in jurul nostru mai multa culoare.

P.S. In mod evident am o sursa ascunsa de energie si optimism :p

Dincolo de aparente…

Standard

Dincolo de aparente… suntem NOI… asa cum foarte putini ajung vreodata sa ne cunoasca.

Mi-am inceput adolescenta crezand ca cel mai corect este sa fi deschis, sa spui lumii ce ai de spus si mai ales ce gandesti. Asa am fost crescuta… asa am facut. Din pacate de foarte multe ori mi s-a demonstrat ca “a purta o masca” este foarte “sanatos” si… sa stii ca toti ceilalti (sau majoritatea zdrobitoare) poarta o masca este chiar si mai “sanatos”. Te salvezi astfel de foarte multe dezamagiri. Societatea in care traim ne demonstreaza mai tot timpul acest lucru. A fi 100% deschis si sincer in fata tuturor este un mare curaj de care, mai devreme sau mai tarziu, cei cu care intri in contact te “vindeca”. Trist este ca la un moment dat cu atatea masti si atata prefacatorie ajungem sa uitam sa fim sinceri macar cu…. NOI.

Cred cu tarie ca daca vom reusi vreodata sa scapam de aceasta “boala” ne va merge mai bine. Daca reusim sa mai si spunem ce gandim fara a fi executati in piata publica si sa ii mai si ascultam pe ceilalti cred ca putem construi ceva impreuna. Si da… vreau sa cred ca macar generatiile tinere vor reusi sa faca asta…

Anti-Valentine’s Day Post…

Standard

Mda… 14 februarie… again… toata lumea e cica romantica… arunca o gramada de bani pe tot felul de chestii care mai de care mai rosii sau mai pufoase si mai sclipicioase… Asta inteleg ei prin Valentine’s Day… Nu discut despre sarbatoare… ca nu e romaneasca etc… Ceea ce simt eu este… ca nu e deajuns o zi ca sa compensezi pentru un an intreg… De ce nu suntem in fiecare zi romantici.. sau de ce nu ne vine intr-o zi oarecare sa daruim o floare, un zambet… Avem nevoie de un 8 martie sa ne aminteasca ca avem o mama… sau de un 14 sau 24 februarie ca sa ne aduca aminte ca avem un/o iubit/a/sot/ie… Eu as zice asa… sa nu ne mai lasam dusi de nas de atata “advertising” si sa incercam sa ne bucuram de toti cei dragi in fiecare zi… Nu poate fi atat de greu…

Tristeti individuale… Medias

Standard

Uitati-va si voi la aceasta poza… Cum sa nu iti placa acest oras? Nu-i asa ca e superb? Este intradevar… De cand am vazut aceasta poza, m-a impresionat… si… m-a intristat in acelasi timp.

Traim cu totii in acest orasel… cu atata istorie… si atata frumusete si din pacate nu avem timp sa ne oprim putin sa… o vedem. Trecem in fiecare zi pe langa monumente, cladiri si nu avem timp sa ne bucuram de ele… Mai trist decat asta este faptul ca sunt o multime de lucruri pe care nu le stim despre oraselul nostru.

Am citit in vara o postare despre Medias care m-a impresionat si trebuie sa recunosc, cu toata rusinea, ca nu stiam mai nimic din ce scrie acolo… Ei bine… faptul ca straini, din tara sau din afara, stiu sa aprecieze oraselul nostru mai mult decat noi este pentru mine o mare tristete. Si din pacate cand sunt oameni care ne viziteaza si care incearca sa ne mai si promoveze nu facem decat sa ne punem impotriva si sa gasim “substratul polititc” de multe ori si acolo unde nu este. Asa s-a intamplat si cu minunatul film realizat de TVR.

Ce ziceti voi de poza asta… cata lume o fi trecut pe langa ea, zile in sir poate, fara sa observe ceva… Stiu ca traim cu totii in ‘secolul vitezei’, dar cred ca ne putem opri putin, din cand in cand sa mai si admiram cate ceva din jur. Pana atunci va recomand pe cineva care stie intradevar sa vada Mediasul cu alti ochi… sau… obiectiv πŸ™‚

Astea sunt tristetile mele legate de Medias… despre altele… poate nu voi scrie niciodata…

Copiii-problema sunt “ai nostri”

Standard

Intalnim la tot pasul copiii cu care parintii si cei din jur “nu mai stiu ce sa se faca”. Cel mai simplu, trebuie sa recunoastem, pentru noi toti este sa ii catalogam drept copii-problema si sa ii evitam pe cat posibil. Nimeni nu isi face de lucru, voit, cu un astfel de copil, pe care il intalnim de multe ori si printre adulti.

Ceea ce putini dintre noi stiu, sau vor sa stie este ca sunt si acesti copii/oameni sunt suflete si ca au aproape intotdeauna motive cat se poate de solide sa fie asa cum sunt. Sunt asa pentru ca ai sai colegi se “jucau” mai tot timpul cu sticla lui de apa, si nu il lasau sa bea din ea, sau pentru ca de cate ori treceau pe langa el, il impingeau “in joaca”; pentru ca ai sai dascali mai in gluma mai in serios, ii spuneau mereu ca “asa un elev nu au avut de cand se stiu si spera sa nu mai aiba niciodata” si pentru ca ai sai parinti ii spun mereu “de ce nu poti sa fii si tu ca X”.

Ceea ce se pare ca nu realizam, sau realizam prea tarziu este ca absolut ceea ce spunem sau facem se strange in celalalt “undeva” si ii produc acestuia sentimente care mai devreme sau mai tarziu… explodeaza.

Atunci cand vom intelege ca inainte sa facem sau sa spunem ceva, nu e suficient sa ne gandim numai la noi si la ceea ce ne place noua, ci sa ne gandim putin si la cei din jur si ca DA… copiii-problema sunt si ei ai nostri… atunci vom incepe sa avem o societate asa cum ne dorim.

Va prezint un film pe care vi-l recomand cu toata caldura si din care noi toti avem ceva de invatat, daca vrem sa pricepem.