Category Archives: Life…

Rascruce…

Standard

De ceva vreme incerc sa scriu… ceva… orice… si nu-mi iese… Am zis ca am un “blocaj”… am incercat sa fac si o reclama/promovare la… orice… numai sa scap.

De fapt mi-am dat seama ca nu poti sa treci peste momente ale vietii si sa te prefaci ca nu exista.

Cei care ma cunosc mai bine stiu… ma aflam de ceva vreme intr-o rascruce de drumuri… destul de intunecata as zice. S-a facut insa intre timp lumina si la mine.

Rascrucea ramane in urma si viitorul… suna bine (daca e sa citez o reclama :)). Eu… aceeasi optimista… aceeasi zambareata (vorba cuiva)… de acum pe un alt drum. Le multumesc mult tuturor celor care imi sunt aproape 🙂

Si… ii multumesc unui prieten drag… Sorin Poclitaru… autorul versurilor care urmeaza…

Doua drumuri

Doua drumuri intalnite greu
Printre alte drumuri serpuite
Doua drumuri astazi rastignite
Drumul tau desprins de drumul meu

Multe curbe,multe cotituri
Ici si colo s-a sfarmat asfaltul
Astazi tu un drum strain,eu altul
Cu-amintiri de-o viata drept borduri

Marginile parca s-au tocit
Pietrele s-au ingropat sub ghete
Pe alocuri doar cate-un scaiete
Mai asteapta vreun strain grabit

Poate ca gresim sau poate nu
Poate viata noastra dusa in bagaje
N-a-nteles nimica din marcaje
Si ne-am transformat in ,,eu ‘’si ,,tu’’

N-am sa plang si nici nu vreau sa plangi
Lacrimile astazi nu-si au rostul
Eu voi fi doar ,,fosta’’ tu doar ,,fostul’’
Doi copii ce s-au iubit natangi

In mijlocul pustietatii…

Standard

S-a trezit intr-o zi si nimic nu mai era la fel… Totul era schimbat… toate erau… altfel. Si ei nu mai erau… Si el… nu mai era el… Si toti se asteptau sa-i recunoasca. Si nimeni nu-i parea cunoscut. Si el… era mereu suparat ca nu-l recunoaste… si poate ca ar fi vrut sa-si reamintesca cine e dar… Si el in loc sa-i ofere noi amintiri pentru viitor nu facea decat sa se lege de cele din trecut pe care ea… le uitase…

Si se intreba… s-au schimbat ei sau s-a schimbat ea? S-a intamplat acum sau s-a trezit ea acum?

Si oameni noi ii intind mana si totul capata culoare din nou… Ea capata culoare din nou… si optimism si putere… si acum se intreba…

Priveste INAPOI… sau INAINTE?

Cei mai buni prieteni ai mei…

Standard

"lipicios" din Greweln

Iata ca ma gandeam acum… ca tot am scris despre prieteni si i-am uitat pe cei mai importanti si atunci… le dedic lor un post separat 🙂 Intradevar singurii prieteni care nu te pot dezamagi niciodata si nu au facut-o pana acum sunt… cainii. Fie ca au fost ai mei, ai altora sau de pe strada s-a gasit mereu unul care sa-mi fie alaturi daca eram necajita. De cand m-am nascut nu tin minte sa fi trait mai mult de o saptamana fara sa am un caine. Tata avea un ciobanesc german cand eu m-am nascut… era de pe vremea cand a fost el “fecior” 🙂 si care… mi-a suportat toate cele… il credeam eu de plus asa… ca il trageam ba de urechi, ba de coada… si il confundam cu un ponei… El bietul… mai intelept ca mine… si-a dat seama din start ca n-are cu cine-si pune mintea… Ceea ce nu uit este ca ma tragea cu sania iarna.

A urmat apoi Toby… un fox terrier care era deodata cu frate-meu… na… asta da caine destept… multe am trait cu el si va povestesc una scurta cand l-am scos eu la plimbare… eram cu o prietena si intamplarea a facut sa ne intalnim cu tatal ei care ne-a invitat la o prajitura la cofetarie… ei aia n-o puteam refuza (nici acum nu pot) da na… cainele n-avea ce cauta in cofetarie… si am stat eu asa… si i-am explicat ca de la om la om ca trebuie sa stea cuminte, sa ma astepte… ca nu stau mult etc. si… am intrat. Evident ca nu m-o fi asteptat el acu pe mine… si cand am iesit… panica mare… plangand l-am cautat prin jumate’ de oras… cand colo… el ma astepta…. ACASA 🙂

"latraretul" de azi 🙂

Dupa el… am crescut eu suficient de mare cat sa apar cu cate vreun abandonat acasa si uite asa se face ca la ai mei era mai mult un adapost de caini.

Si acum am mare lipici la ei… eu ii iubesc… ei ma iubesc si pe unde merg se gaseste unul care sa vina dupa mine… azi… asa cum am postat pe facebook… s-a gasit un ghemotoc care sa “se latre” la mine de cate ori ieseam si intram din scoala si… mi-a facut ziua frumoasa… nu puteam sa nu zambesc cand il vedeam.

No title… just feelings

Standard

“Deschide-ti inima, si-ntelege lumea cu ea” sunt versurile unui cantec pe care il ascultam azi dimineata in procesul meu de trezire (care tine pana ajung la scoala si uneori chiar si dupa :)). Si… cum ma trezeam eu asa, mi-am dat seama ca au inceput sa cante pasarele prin copaci si parca nici asa frig nu mai era (“all cheese in the kitchen” ar spune acum cineva :)) si mi-am dat seama imediat ca… e o zi buna. Si pana la urma de ce sa nu fie? De ce sa nu FAC din asta o zi buna orice ar fi? Mi-am propus sa nu mai las gri-ul din jur sa ma afecteze, mi-am pus un jerseu portocaliu (care cica e culoarea zodiei mele) si am decis sa fiu… fericita! Si dintr-o data… toate merg struna… copii cuminti la scoala, un aer primavaratic pe-afara… Concluzia e simpla: cand ne hotaram sa ne fie bine… ne este!

Ceea ce va doresc si voua 🙂

Si da… hai sa ne deschidem inima… si sa “gandim” mai mult cu ea… (na ca am scos o rima) cu siguranta vom avea in jurul nostru mai multa culoare.

P.S. In mod evident am o sursa ascunsa de energie si optimism :p

Copiii-problema sunt “ai nostri”

Standard

Intalnim la tot pasul copiii cu care parintii si cei din jur “nu mai stiu ce sa se faca”. Cel mai simplu, trebuie sa recunoastem, pentru noi toti este sa ii catalogam drept copii-problema si sa ii evitam pe cat posibil. Nimeni nu isi face de lucru, voit, cu un astfel de copil, pe care il intalnim de multe ori si printre adulti.

Ceea ce putini dintre noi stiu, sau vor sa stie este ca sunt si acesti copii/oameni sunt suflete si ca au aproape intotdeauna motive cat se poate de solide sa fie asa cum sunt. Sunt asa pentru ca ai sai colegi se “jucau” mai tot timpul cu sticla lui de apa, si nu il lasau sa bea din ea, sau pentru ca de cate ori treceau pe langa el, il impingeau “in joaca”; pentru ca ai sai dascali mai in gluma mai in serios, ii spuneau mereu ca “asa un elev nu au avut de cand se stiu si spera sa nu mai aiba niciodata” si pentru ca ai sai parinti ii spun mereu “de ce nu poti sa fii si tu ca X”.

Ceea ce se pare ca nu realizam, sau realizam prea tarziu este ca absolut ceea ce spunem sau facem se strange in celalalt “undeva” si ii produc acestuia sentimente care mai devreme sau mai tarziu… explodeaza.

Atunci cand vom intelege ca inainte sa facem sau sa spunem ceva, nu e suficient sa ne gandim numai la noi si la ceea ce ne place noua, ci sa ne gandim putin si la cei din jur si ca DA… copiii-problema sunt si ei ai nostri… atunci vom incepe sa avem o societate asa cum ne dorim.

Va prezint un film pe care vi-l recomand cu toata caldura si din care noi toti avem ceva de invatat, daca vrem sa pricepem.

Hrana pentru suflet… Emeric Imre

Standard

Am fost din nou privilegiata…

Va spuneam de ceva timp ca singurul lucru fara de care cu siguranta nu pot trai este… muzica. Ma trezesc cu ea in fiecare dimineata si adorm cu ea in fiecare seara… imi sustine starile de fericire si ma binedispune daca sunt trista… Si… din cand in cand se mai intampla “minuni”, asemeni celei de aseara care intradevar imi umplu sufletul de bucurie si imi “incarca bateriile”. Am avut deosebita placere de a-l asculta din nou pe Emeric Imre, cel care se intrece pe sine de fiecare data si pe care, daca vreodata aveti ocazia sa-l ascultati, va rog sa n-o ratati. Un spectacol de exceptie… As putea sa-l ascult pe acest minunat om 3 zile si 3 nopti… (mare compliment asta… hobby-ul meu preferat fiind somnul 🙂 )

M-am intors din nou cu drag in Pub-ul Imperium din Sibiu… muzica buna buna acolo 🙂 si o atmosfera cat se poate de calda… Se anunta deja super recitaluri pe acolo si… trag sfori sa ajung la cat mai multe dintre ele 😀

Si pentru ca au fost si alti “invitati la chitara” va las acum cu melodia pe care am fredonat-o astazi toata ziua si cu cea care ramane “number one-ul” meu 

Scrisoare către părinți…

Standard

Am tot evitat voit de ceva timp să scriu despre un subiect de care m-am cam lovit în ultima vreme… Nu vreau să supăr pe nimeni și nici să “dau lecții”, cum ar putea fi interpretate cuvintele mele… Simt doar nevoia să îmi exprim părerea și, de ce nu, să o aflu pe a voastră.

Trăim într-o țară care foarte mult timp a fost cât se poate de “încorsetată” și obligată să se supună unor reguli și șabloane indiferent dacă era sau nu de acord cu ele. Nu aveai voie nici măcar să ai o părere, din ce mi se spune.  Ei bine, se pare că pentru foarte mulți dintre noi acele vremuri nu au trecut și din păcate nu știm ce să facem cu ceea ce avem.

Vorbim mereu despre democrație și libertate dar, dacă mă întrebați pe mine, foarte puțini știu ce înseamnă acestea și mai ales, ce să facă cu ele.  Prin natura serviciului, îmi este dat să cunosc și să observ diferite modele și tipuri de familii și în același timp, diferite tipuri și modele de părinți.

Am observat ca un fapt general valabil că este foarte greu pentru un om să-și asume răspunderea pentru ceea ce face sau… nu face. De cele mai multe ori căutam scuze sau, cel mai des, vinovați. La fel, auzim tot timpul părinți spunând “Nu știu de ce face așa ceva… eu l-am învățat numai lucruri bune…” sau… preferata mea “I-AM OFERIT TOT… și uite cum mă răsplătește”… Ei dragii mei, ceea ce se pare că nu știți voi, este că dacă acel TOT înseamnă bani, mașini, țoale de firmă, apartamente sau case… dar în schimb nu aveți 5 min să vedeți dacă e bine, dacă s-a îndragostit sau s-a despărțit de vreo iubire, dacă are sau nu prieteni… acel TOT nu are nici o valoare. Ceea ce nu înțeleg mulți părinți este faptul că un copil este o tabula rasa și tot ceea ce ajunge el intr-o bună zi este influențată de mediul în care trăiește și mai ales, de modelele pe care le are. E foarte ușor să fii nemulțumit de ceea ce a ajuns copilul tău, dar… oare tu ca părinte nu ai chiar nimic de-a face cu asta??? Începeți, vă rog frumos, să vă asumați din răspundere și să înțelegeți că dacă ceva nu este cum ar trebui… este, poate nu în totalitate dar în mare parte, vina voastră. Nu o să pot înțelege niciodata un părinte care spune “dacă nu face una sau alta, nu va mai fi copilul meu” sau “să se descurce singur, eu mi-am făcut datoria”. Ințelegeți, vă rog, că a fi părinte este, cum spun americanii, un  “full-time job” și mai ales că este pe viață. Nu poți spune că tu i-ai oferit tot până la 20 și ceva de ani și de acolo e treaba lui.

Pentru mine, “părinte” este sinonim absolut cu iubire și susținere necondiționată, cu consolare și ajutor, cu prietenie și sinceritate. Asta, cu siguranță mi se trage de la familia pe care am avut-o, pe care o am, și căreia nu voi obosi niciodata să îi mulțumesc pentru că mi-a oferit un mediu sănătos de a crește, niște principii solide de viață, dar mai ales și cel mai important pentru mine, susținerea pe care am primit-o mereu, încrederea în mine care mi-a fost insuflată și mândria pe care au simțit-o și o simt încă față de orice realizare, oricât de neînsemnată, a mea.

Celor care nu au parte de așa ceva, nu pot decât să le spun că îmi pare extrem de rău pentru ei, dar… că asta nu îi face nici mai puțin capabili, nici mai puțin inteligenți și, cu siguranta, nici mai puțin puternici. Găsiți în voi ceea ce nimeni nu crede că aveți… poate nici măcar voi, și fiți siguri că veți putea și… veți reuși.

Despre ei… cei care ma invata…

Standard

Imi desfasor activitatea de zi cu zi intr-o scoala… buuuhhh… profesooor ar spune unii… se castiga putin, iti bati mintea cu toti prostii si nu esti apreciat deloc.. repet… ar spune UNII… ceea ce nu stiu ei este ca a fi profesor, nu inseamna nici pe departe sa mergi la”munca” ca si cand ai fi in fabrica si ai lucra la norma… la scoala lucrezi cu… SUFLETE… Sunt oameni si ei cu bucurii si tristeti, cu vise si teluri… EI insa… te privesc, te urmaresc si pot vedea in adancul sufletului tau… De ei nu te poti ascunde oricat de mult ai incerca… Un zambet fals care ascunde o tristete este depistat imediat si fara nici un fel de retinere spun: “Teacher, azi sunteti suparata!”

Binenteles ca nu e chiar asa usor cu ei… Ca sa fi acceptat… e munca multa… te supun in mod constat unor teste dificile insa odata ce ti-ai castigat increderea lor, lumea e a ta… Atunci afli ce inseamna cu adevarat transparenta, sinceritatea, prietenia si… dragostea. Pentru asta… le multumesc lor… cei care ma invata in fiecare zi cate ceva, care sunt o continua sursa de inspiratie si de tinerete pentru mine…